Nu este niciun secret faptul ca nu particip de prea mult timp la curse si nu fac parte din aceasta frumoasa comunitate a alergatorilor de multa vreme, prin urmare prima mea participare la Gerar a fost anul trecut, in 2016.

La momentul respectiv nu m-am orientat sa imi fac echipa din timp, prin urmare am alergat la cros, insa inainte de asta am facut ceva poze la cursele de semimaraton, poate m-ati zarit pe traseu, iar daca nu, inseamna ca ati fost mult prea rapizi :)).

(foto: Razvan Novac)

Imi place ideea de alergare in echipa si mi-a placut foarte mult cursa de anul trecut. Am vazut echipe atat de variate, asortate, costumatii care mai de care mai interesante/colorate/extravagante.

Ceea ce mi-a ramas si mai mult intiparit in minte, a fost echipa “Alergatoarele Montane”: Geanina, Ingrid si Iuliana. Cand le-am zarit prima data, aveam senzatia ca am ajuns putin la patinaj artistic, le admiram de fiecare data cand treceau pe langa mine, cu zambetul pe buze, intr-un ritm constant, parca intr-un continuu dans sincron. Daca nici asta nu m-ar fi mobilizat si inspirat ca urmatoare editie sa fac parte dintr-o echipa, nu stiu ce altceva ar fi putut.

Din toamna sunt mandra si norocoasa membra a CiucasX3, iar cei doritori sa participam la Gerar, ne-am grupat in 2 echipe, una de masculin si una de feminin (numita rapid la inscriere: Ciucas X3 – Girls Power).

A trebuit sa renuntam la planul initial de timp si structura a echipei, echipa de feminin trecand la mixt, prin aparitia cavalerului  pe bicicleta stralucitoare, ce a salvat situatia si echipa. In acest context, in echipa formata alaturi de Monica si Ionut, am decis ca aceasta sa fie nu doar prima cursa a anului, ci si cea mai distractiva cursa pentru noi.

Monica s-a ocupat de achizitionarea accesoriilor asortate echipamentului ce il purtam cu drag si in tot cu iarna si Gerarul: 3 tutu de culoare alba. (In cazul in care va intrebati cum am convins un barbat sa poarte un tutu, zic sa pastram misterul :)). In acesta formatie, ne-am facut aparitia la Gerar cu un singur obiectiv: multa voie buna!

(foto: Irina Botnari)

Am plecat pe traseu starnind amuzamentul voluntarilor, altor participanti si a celor aflati la incurajare.

Am fost numiti balerine, zane, printese, iar pe parcursul turelor, ni s-a cerut sa facem un plie, sarituri sau piruete si ne-am conformat spre deliciul cel mai mare al copiilor ( A fost pe cat se poate de distractiva reactia unui copil: “Uite mami, balerinele….dar e si un baiat..in fusta!!”)

(foto: Marius Pop)

Daca nu am reusit sa va multumesc in timpul cursei, tin sa o fac pe aceasta cale, atat coechipierilor mei atat de dragi, cat si tuturor celor care ne-ati incurajat! (Nu mi-am auzit pana acum atat de mult numele printre incurajari).

Cu atatea zambete oferite si starnite pe traseu, cu atata bucurie si rasete cu ceilalti concurenti si atatia prieteni pe traseu si la finish, pot spune ca nici nu am simtit cand au trecut cele 6 ture.

Draga Gerar(d), iti multumim pentru ca ne-am simtit primiti cu bratele deschise, ca aduni in fiecare an oameni faini indiferent de vreme si pentru ca am avut ocazia sa alerg cu 2 coechipieri minunati! La anul poate devenim mai inventivi cu mai lucram la costume 🙂

We ran as one

We ran the night

(foto: Luiza Tamas)