Acesta nu este un raport de cursa, e o poveste ce se scrie in mod continuu!

Anul acesta m-am bucurat sa pot fac parte din ea nu doar ca si concurent, ci sa aduc o mica contributie  ca voluntar.

Am lasat sa treaca ceva timp de la acest eveniment, sa vedem lucrurile putin in perspectiva si sa se lumineze impresiile.

Am vazut astfel evenimentul de ambele parti ale “baricadei”. Nu am gasit inca un cuvant potrivit sa descriu totul, dar stiu ca sentimentul de la final este de bucurie si implinire.

De ce imi place acest eveniment?

Pentru ca:

  • pe langa marcajele aplicate pentru concurs, Alexandra si Dragos au vrut sa se refaca si marcajul turistic;
  • organizatorii  se gandesc in a dezvolta cursa in mod sustenabil. Anul acesta pentru a reduce cantitatea de plastic, in kit au fost pahare reutilizabile ce speram cu totii ca nu s-au folosit doar in timpul cursei, ci ca ne vom gandi de 2 ori pe viitor cand folosim paharele de unica folosita si putem opta pentru o varianta mai prietenoasa cu mediul.
  • Ruxandra are o rabdare infinita la a raspunde la mii de intrebari (unele din ele uneori ce nu tin de resposabilitatea ei de a raspunde, nici nu mai zic de cele ce pot fi transformate in bancuri)
  • in fiecare an cursa creste, iar cu ea, an de an, imbunatatirile sunt vizibile.
  • sunt oameni mereu deschisi la sugestii;
  • iti poti personaliza kitul (mi-a placut la nebunie asta de la inceput) si exista un sistem foarte eficient prin care il poti ridica;
  • voluntariatul este tratat corespunzator;
  • desfasurarea de forte incredibila;
  • Alexandra a zis ca vrea sa faca din acest eveniment, “Cel mai misto concurs”! Si o spune cu atata incantare si convingere, incat iti castiga pe loc increderea si admiratia!

Pentru ca se pune suflet in tot ceea ce se face, pentru ca punem suflet!

 

photo credits:  Photografeelings

Behind the scenes:

  • Inca e un mister cum Alexandra a fost mereu cu zambetul pe buze, in ciuda agitatiei permanente si lipsa somnului;
  • Dragos cred ca a inventat teleportarea si inca nu ne divulga secretul;
  • Ruxandra cred ca avea telefonul atasat de mana si a vorbit pana cand sambata seara a ramas fara voce (a fost un mic moment de panica aici :))) .
  • Corina mereu conducea si aducea cate o masina plina de alimente si etc ce trebuia descarcata!
  • Marmota a abandonat doar ca sa doarma putin;
  • Ii admir pe Cristina si Andrei, care au stat la iesirea din paraul sterp 24 de ore in conditii vitrege. Inca incerc sa imi dau seama cum poate Cristina sa care rucsacul acela imens in spate. Va spun sigur ca e mai mare si mai greu decat ea!
  • Un concurent a dus la iesirea din paraul sterp o piersica pentru voluntarii de acolo. Pentru moment, probabil Cristina a uitat ca avea mainile inghetate, pentru ca a ramas impresionata de gestul lui, ca si noi de altfel 🙂
  • Octavian e mereu activ si muncitor. Atat de activ, incat l-a surprins in poze pe Dinu de fiecare data cand isi tragea suflarea (dupa ce acesta din urma a urlat in mod constant la concurenti).
  • Oana, Iulian, Jity si ceilalti membriai echipei s-au roit si ei non stop cu voluntarii, multi voluntari dedicati in fata carora eu personal ma inclin, pentru ca ei sunt esentiali.
  • Circula zvonuri ca dresam caini sa fie paceri la curse. Nu putem nici confirma nici infirma aceste zvonuri :)))
  • Eu? eu eram diavolul tasmanian prin boscheti la marcari, cel care boscorodea in mod constant ……………. (nu vreti sa stiti ce cuvinte am folosit) – cei care arunca gunoaie…
  • Unii dintre noi au considerat ca odata cu vopsirea marcajelor, putem pune ceva culoare si pe noi;
  • For the ladies out there: Da, supravietuitorul a supravietuit cursei!

Da, aceasta este mult mai mult decat “o cursa”, iar noi suntem mai mult decat alergatori!

Suntem oamenii activi, pasionati, muncitori, zambitori. Suntem toti oameni cu visuri si sperante, cu tristeti si nemultumiri, dar suntem oamenii ce se intalnesc cu drag la astfel de evenimente schimband sfaturi, pareri, imbratisari, echipamente.

Suntem cei ce avem puterea de a contribui si a transforma impreuna o zi ce ar fi putut fi banala, in o zi minunata!

   

        

photo credits:  Photografeelings

P.S. Cum a fost pentru mine cursa in sine:

  • Am facut o gramada de greseli inaintea cursei (nu, nu ma laud cu ele, dar poate invata si altcineva din ele):
    • dupa peripetiile din acest an, aveam prea putin antrenament pentru un maraton montan
    • nu m-am odihnit toata saptamana;
    • cu o zi inainte m-am invartit pana tarziu prin sala de sport si am uitat sa beau apa. Da, am uitat! Si am platit pentru asta: am inceput sa am crampe  de la km 19 si le-am suportat toata cursa! Dupa ce am consumat magneziul meu, am avut norocul sa se lipseasca alti 2 concurenti de al lor – Va multumesc din suflet!, insa crampele tot s-au incapatanat, efectul magneziului durand doar 5 minute.
    • m-am prezentat la start putin cam adormita si racita (ulterior am aflat ca era o sinuzita);
  • Am alergat cam jumate de cursa cu Mela si puteti citi la ea mai multe si despre asta;

Photo credits: Irina Anton –  Fisheye.ro

  • Alimentatia dinaintea cursei? 3 linguri de coliva la micul dejun! Facuta de bunica 🙂
  • M-am bucurat totusi de fiecare moment al cursei. Pentru ca a fost primul meu maraton si pentru ca am tinut ca acesta sa fie in cadrul unui eveniment de suflet! Pentru ca aveam un nod in gat cand stiam ca mama e la finish, impreuna cu atatia oameni dragi!

La finalul zilei de sambata, eram oamenii ce la miezul noptii imparteau aceeasi masa, in jurul unor rosii cu branza sau unui pahar de bere, organizatori, voluntari, alergatori schimband impresii si glume, iar in ciuda oboselii, fericiti! 

 

 

Photo credits: Irina Anton –  Fisheye.ro