Anul ce in curand se incheie a fost presarat cu o serie de provocar i- aceasta este probabil fraza cliseica ce ne incepe orice referire/discurs/articol. Sper doar ca pana la final, in gandurile mele sa gasiti o parte din ale voastre.

 

Looking back…

Cred ca a fi privat de alergare o vreme e ca si cum ai fi despartit de un prieten bun, cel la care te poti destainui la orice ora, cel la care apelezi cand te simti incarcat de energie, ori cel la care te poti descarca dupa o zi grea. La inceput, incerci timid sa reconstruiesti legaturile….si am inceput incet, odata cu un apel timid la crosul EcoMarathon….cu un zambet larg la Retezat Sky Race. Atat de larg incat picioarele mele nu si-au gasit stare mult dupa cursa si au insistat sa danseze toata noaptea de bucurie :P. A urmat iarasi o perioada de separare totala, pana cand, usor usor, dupa multe asteptari, ne-am imbratisat indelung si cu lacrimi in ochi la CiucasX3, iar apoi mi-a soptit usor la ureche la MPC: “Nu aveam niciun dubiu ca vei reusi”.

As vrea sa spun ca m-am antrenat indelung pentru cursele din anul acesta, as vrea sa spun ca am urcat pe un podium dupa ore nenumarate de efort si transpiratie, dar adevarul este ca, am avut probabil noroc, sau lupta mea a constat anul acesta in ore de fizioterapie si vointa. Asadar, ce nu imi permit sa imi amintesc prea mult sunt timpii din aceste curse, ceea ce aleg sa iau cu mine mai departe sunt experientele, oamenii si:

  • taratul prin jnepeni la Retezat Sky Race cu Roxana si atmosfera incendiara de dupa cursa;
  • cum Mela m-a cautat la finish la Cozia Mountain Run si cum, gresind traseul, Razvan mi-a oferit unul din gelurile lui pentru orice eventualitate;
  • cum chiar daca ma simteam obosita la CiucasX3, am inceput sa fac ochi cand l-am vazul pe Marmota in Valea Stanii, cum pe urcare am inceput sa ma trezesc cand am auzit  pe Dinu si Octavian strigandu- ma. In ciuda crampelor ce s-au tinut de mine de la km 19, tin minte binevointa celor de mi-au dat din magneziul lor si tragand de mine in timp ce vedeam un mesaj pe un tricou in fata mea “Don’t follow your dreams, chase them”. Si asta am facut, cu gandul ca voi ajunge la linia de finish unde voi zari si voi auzi strigand la mine pe prietenele mele Laura si Irina, unde Mela ma va astepta cu medalia. Unde voi putea sa o strang in brate pe mama, ce a tinut sa fie voluntar undeva unde ma poate vedea, la finishul primului maraton, inconjurata de oameni dragi, acasa, cu cea de-a doua familie, CiucasX3team.
  • cum sunt alergatori dornici sa ofere o mana de ajutor dupa ce si-au incheiat cursa #respect 🙂
  • cum la Maraton Piatra Craiului am simtit ca duc o lupta cu mine, cum in timp de urcam mi-a trecut prin cap numele lui Nicole si fraza: “Cand simti ca nu mai poti, mai poti putin”. Citisem cartea lui Tibi Useriu a sedintele de recuperare, insa Nicole, mi-a dus cartea pana la Via Maria Theresia sa imi ia o dedicatie pe coperta nestiind ca gestul ei va ramane intiparit in mintea mea. Cum, in timpul cursei, mi-a fost intinsa o mana pe coborarea spre Curmatura, cea a lui Lucian Clinciu, pe care nu l-am cunoscut personal, dar al carui gest, pentru  mine personal a insemnat mult. Ar trebui sa fim recunoscatori pentru aceste evenimente ce ne dezvolta, ne fac mai puternici si ne invata atat de multe despre noi insine.
  • atmosfera de la Festivalul de Sport Montan Sacele (bine, recunosc si tombola) 😛
  • CPNT-istii, pentru care nu cred ca am suficiente cuvinte, oamenii sunt pur si simplu incediari de fiecare data si sunt voluntari profi si cu energie infinita;
  • cum am incheiat sezonul cu cel mai fain cros: o alergare printr-o ninsoare mirifica pentru Robert Cadar, omul ce ne inspira zilnic;
  • cum mustrarile si sfaturile lui Radu m-au ajutat sa fiu mai temperata si mai inteleapta (sper eu :P)
  • ca niciodata nu e prea tarziu sa inveti ceva, iar Flory a avut rabdare sa ma invete sa inot;
  • cum la fiecare cursa din anul acesta am aflat mai multe despre mine si am cunoscut oameni extraordinari.

Live the moment…

Acum, in pragul sarbatorilor, imi doresc ca toti sa ne amintim ca inainte sa fim alergatori, corporatisti, avocati, politisti, etc., suntem  cu totii oameni. Oameni ce cad si se ridica, ce gresesc si invata, ce se cearta si se impaca, ce se frang si devin mai puternici.

Imi doresc sa privim in dulapuri si sa luam a 5-a geaca, a 7-a caciula, a 10-a esarfa ce o detinem si ce ne tot pacalim ca sigur vom gasi o ocazie sa o purtam si sa o oferim cuiva care are cu adevarat nevoie de ea.  Sa privim in jurul nostru si sa identificam cauzele unde putem contribui, fie macar sa realizam ca un zambet si o vorba buna poate schimba ziua cuiva!

Imi doresc sa ne amintim ca viata este mai mult decat o cursa, atat la propriu cat si la figurat. Sa realizam ca timpul este cea mai valoroasa resursa a noastra, cea pe care nu o putem recupera si nici cumpara, asadar cel ma frumos cadou pe care il putem oferi celor dragi ar trebui sa fie o parte din timpul nostru. Poate nu ai nevoie sa gatesti 10 feluri de mancare, ca apoi sa faci risipa. Poate nu ai nevoie sa petreci zile intregi devastand magazine in cautarea cadourile ideale. Poate ce te face sa te simti mai implinit este mai mult timp cu cei dragi, mai mult timp pentru activitati cu ei, mai mult timp cu tine!

 

Looking ahead…

In continuare sper ca toti invatam din anul ce a trecut, ca pe viitor nu avem doar asteptari, ci si contributiile personale. Sper ca fiecare alergator sa fie macar o data pe an si voluntar, iar fiecare organizator si concurent.  Sper sa fim cu totii pe viitor ceva mai responsabili 🙂

iar pe final:

Draga alergatorule,


Sper ca acesta iarna sa treaca fara accidentari, sa iti amintesti ca nu o alergare in plus conteaza, ci modul in care o faci, sa va amintit ca sunteti atat de multi oameni faini!

Sper ca acest sezon sa ne faca pe toti mai buni, nu doar la viteza si anduranta, ci si ca oameni!


Photo credits: Irina Anton – Fisheye.ro

Photo credits: Cornel Pochiu – Fisheye.ro


Photo Credits: Anton Marius

Photo Credits: Radu Cristi